Rio, Rio, Hungario
Miercuri seara plec la Budapesta. Avionul Tarom (remarcați vă rog patriotismul) întârzie 20 minute la plecare asta dupa ce aeroportul schimba gate-ul la vreo 10 minute după ora programata de boarding. Noroc ca eram vaccinat la balcanisme de astea. Dar remarcabil, recuperează și ajunge la timp, cu prețul unor curbe mai strânse de ne-am simțit și noi ca în MIG.
La Budapesta - o singura firma de taxi autorizata la aeroport. Putin mai scump insa foarte civilizat; mi-am adus aminte si eu de vremea cand la Otopeni era doar Flytaxi si lucrurile erau ok. 30 de minute de drum și am ajuns la hotel. În oraș temperaturi de Beirut: 36-37. Ce gulaș să mănânci pe vremea asta. Poate taboule.
Seara un meeting, la un restaurant drăguț, așa… mai studențesc. Stresat de bucătăria maghiară picantă, grasă, cu gusturi puternice, violent amestecate m-am limitat la cea mai cuminte salata din meniu. Evident în ea oțet din belșug. Am supraviețuit totuși. Chiar îi spuneam colegului maghiar că dacă mai au multe călduri de genul ăsta vor trebui să-și schimbe bucătăria (și să adopte Coranul, am mai adăugat eu, chestie care nu știu dacă l-a distrat).
Dimineața mă întâlnesc cu colegii din Austria și Germania și plecăm conduși de un coleg maghiar spre sala unde aveam întâlnirea. Pe drum trecem strada pe la un semafor care indica roșu. Nici-o mașină și mă uit cu satisfacție cum ungurul trece iar eu rămân împreună cu austronemții și așteptăm ca vitele să se facă verde. (deci iată, primul semn că și ăștia sunt maneliști, și se dau doar saxoni). Se face endlich verde și trecem și noi.
Pe drum trecem pe lângă cea mai importantă biserică din Budapesta, pe care ne-o arată mândri: Bazilica Sf. Ștefan (sau Szent Istvan, ca să fiu mai precis). La care needucatul ăsta de român le aruncă întrebarea perfidă: da de ce se cheamă bazilică? e construită în stil bizantin, sau a fost ortodoxă, sau ce ? Că dacă era pe bune catolică îi spuneau catedrală… asta ca să le amintesc că Szent Istvan a fost inițial ortodox (pe motiv că ii plăcuseră mai mult ritualul și veșmintele) iar apoi și-a schimbat orientarea din motive politice… Întrebarea rămâne fără răspuns…
Ajungem la sala de discuții și aici lucrurile se desfășoară bine. Ce e al lor e al lor. Sunt primitori, muncitori, simpatici, aproape că uiți toate clișeele cu care ne intoxică vadimii.
Seara mergem cu toții, unguri, austrieci, germani și subsemnatul cu o etnie ușor neclară, la masă. De data asta ceva tradițional: dă-i cu palinca, da-i cu bere locală. Eu îmi iau o limonadă că sunt pocăit, spre ironia comesenilor. Începem să trăncănim diverse și încet încet ajungem la concediu. Cineva mă întreabă unde am fost, răspund ”Grecia” la care austriacul îmi spune că lui nu-i place în Grecia, că serviciile sunt proaste și că până și în Albania s-a simțit mai bine primit și a fost mai bine servit. Evident mă pregăteam să mă bat pentru poporul frate grec când se reped ungurii! Că vai că ce mult le place lor în Elada, că acolo e frumos, că atmosfera e relaxată, că nimeni nu se stresează, că grecii sunt așa drăguți când sunt haotici, etc.
Stăteam și mă uitam cu gura căscată, pentru că știți, eu sunt manelist, dar ungurii !!!? Pe urmă mi-am adus aminte că și ei au venit din Orient și când au ajuns în pustă au ignorat indicatorul ”spre Finlanda”. Și că de fapt multe din caracteristicile lor (se aprind ușor, sunt înclinați spre extreme) sunt orientale, iar limba lor are multe cuvinte comune cu limba turcă.
Și m-am simțit brusc mai puțin manelist. Mai ales că am putut să răspund afirmativ la întrebarea unui coleg ungur dacă, fiind român și deci cu origini latine, înțeleg ce scrie pe frontispiciul bazilicii Szent Istvan: Ego sum via, veritas et vita…
