Opera Naţională Bucureşti, împreună cu Scalla din Milano şi firma SVASTA Consult, lansează proiectul studiOpera .

… dar votez”.

Asta spunea prietena mea azi dimineaţă când îmi povestea de ce a ales o anumită opţiune de vot.

M-au impresionat în ultimele zile manifestările oamenilor în jurul morții lui Gheorghe Dinică. Și nu mă refer la colegii lui, sau la politicienii aflați în campanie sau la ziariștii dornici să vândă dramele cotidiene ci la oamenii simpli, de toate felurile.

Mi-am rememorat și eu amintirile față de acest actor pe care l-am urmărit toată viața… îmi amintesc Lumini și Umbre, apoi filmele lui Sergiu Nicolaescu dar și mult mai actuala Filantropica… De asemeni… Take, Ianke și Cadâr cu Beligan, Moraru și Dinică…parcă nu îmi vine să cred că nu îl mai putem vedea…

Revin la comportamentul oamenilor obișnuiți, anonimi, ce s-au strâns în jurul acestui eveniment nefericit. Cred că acești oameni au văzut în artistul Dinică un model de comportament. A fost un profesionist și un om în același timp, ceea ce e atât de greu. Și cred că noi, oamenii anonimi, în aceste zile tulburi prelectorale (în care iată… ne apropiem de 20 de ani distanță de alte zile tulburi…) caută, poate și instinctiv, modele. Domnul Gheorghe Dinică a fost și este un model. Dumnezeu să-l ierte !

În anul 1808, în Viena avea loc prima reprezentaţie a Simfoniei nr. 5 de Beethoven. Partitura apare la Breitkopf & Hartel, la Leipzig în 1809. Tipografia este cea mai veche din lume, înfiinţată la 27 ianuarie 1719.

Prima tipografie muzicală românească a fost înfiinţată în scopul tipăririi de partituri religioase în 1820. După 101 ani.

Motorul cu aburi performant a fost creat în 1712 de Newcomen şi a fost optimizat de Watt în 1776.

Prima întrebuinţare a motorului cu abur în România a fost în 1845 (Vlad Georgescu - Istoria Românilor, Humanitas 1992), deci la 133 de ani de la inventarea lui.

Cam care credeţi că este diferenţa actuală culturală şi economică dintre zona germană şi austriacă (pe de o parte) şi zona balcanică şi slavonă (pe de altă parte)?

Prin metrou, pe stradă văd permanent oameni care au căştile în urechi ascultând ceva care să-i distragă de cei din jur. Maşini în care de foarte multe ori să află o singură persoană. Oameni care nu mai ştiu să spună lucruri pe viu grai, ci comunică trimiţându-şi unii altora filmuleţe pe e-mail care spun ce ar vrea ei să spună. Oameni care nu sunt în stare să-şi comunice impresiile, să creeze o argumentaţie, să povestească ceva simplu de o manieră amuzantă, oameni cu discursuri sărace, care folosesc puţine cuvinte şi multe onomatopee şi mult mai multe înjurături.

În tot acest timp suntem bombardaţi cu oferte de telefoane mobile şi fixe; suntem permanent înştiinţaţi că ne aflăm în era comunicaţiilor şi acum comunicaţiile se petrec mai repede ca niciodată; suntem permanent obligaţi să comunicăm. Comunicăm, dar ce?

Democraţia înseamnă, în sens strict, puterea poporului. Teoretic, cel puţin, distingem trei feluri de democraţie:

1. Democraţia reprezentativă, caz în care Demos-ul guvernează prin reprezentanţi. Aceşti reprezentanţi sunt aleşi de către Demos să rezolve problemele care apar în treburile publice, în numele Demos-ului, urmând ca Demos-ul să-şi vadă de treaba lui;
2. Democraţia participativă, caz în care Demos-ul, alături de reprezentanţii săi, se implică în rezolvarea treburilor publice;
3. Democraţia directă, caz în care nu ar trebui să existe reprezentanţi ai Demos-ului, ci Demos-ul însuşi să se implice în totalitate şi să ia decizii privitoare la treburile publice.

Evident, pentru ca oricare din aceste trei tipuri (sau o combinaţie) să existe, trebuie neapărat ca Demos-ul să fie bine informat referitor la cei pe care-i va alege ca reprezentanţi, şi să fie informat referitor la treburile publice pe care reprezentanţii le vor avea de făcut, respectiv problemele pe care le vor avea de rezolvat. Informarea principală a Demos-ului  o reprezintă ziarele, radioul şi televiziunea, care exprimă opinia publică. Să ne oprim puţin asupra acestui termen, opinie.

Opinia, conform Dex înseamnă părere, idee. Opinia publică, aşadar, înseamnă păreri şi idei publice. (comentariu: matematica şi fizica nu sunt opinii). Dacă opinia este părere, atunci este altceva decât ştiinţa. Deci, opinia publică este o părere despre ceva, o idee, fără a şti exact despre ce este vorba. În treburile publice. Cu alte cuvinte, Demos-ul, indiferent că vorbim despre democraţia reprezentativă sau participativă, alege nişte reprezentanţi fără să ştie clar ce vor avea aceştia de făcut (sau cine sunt aceştia). Cel puţin în România, informarea se face preponderent prin televiziune, pe principiul non vidi ergo non est (nu se vede deci nu există).

Se observă din ce în ce mai pregnant o mixtură între democraţia reprezentativă şi cea participativă. Demos-ul alege reprezentanţii urmând ca opinia publică să urmărească, să aprobe sau să dezabrobe, să încerce să-şi impună propriile opinii (sau ale diverselor grupuri) în rezolvarea treburilor publice. Chiar reprezentanţii încearcă să implice Demos-ul în rezolvarea problemelor publice, fără a-şi pune problema dacă Demos-ul are cunoştinţe despre problema respectivă (în România a fost propus un referendum privitor la decizia împrumutului României de la Fondul Monetar Internaţional).

Reprezentanţii, pe de altă parte, sunt aleşi de către Demos, după chipul şi asemănarea Demos-ului. Aşadar, toate tarele Demos-ului devin, prin reprezentanţi, instituţionalizate.

Reprezentanţii nu sunt pregătiţi să devină reprezentanţi. Sunt medici, profesori, şoferi, etc. Aşadar, a reprezenta Demos-ul este o chestie pe care o poate face oricine şi se potriveşte ca un pass-partout la orice fel de meserie învăţată. Cu ştiinţa de a reprezenta şi a de a conduce treburile publice te naşti.

Să zăbovim câteva clipe asupra procesului prin care Demos-ul îşi alege reprezentanţii. Votul este egal. Cu alte cuvinte, votul directorului de la Operă este egal cu votul portarului. Câştigarea votului a trei portari în detrimentul votului directorului este un câştig. Incredibil, dar aşa este.

De aceea îmi este teamă de democraţie. Mai ales de aceea din România.

AMCOR, Asociația Consultanților în Management din România, a organizat un concurs de eseuri de maximum 3 pagini pe tema ”Etica în afaceri” în rândul studenților la programul de Master în Management Proiectelor din cadrul ASE București. Au fost primite 25 de eseuri, marea majoritate foarte bune și interesante.

A fost premiat, cu o bursă de studii pentru un an, eseul studentei Aurora BURCĂ; el poate fi descărcat aici, alături de eseul domnului Mihai Vânătoru, de asemeni, foarte interesant.

Ne-am scos, oameni buni !!! După ce am reușit să-i integrăm (Madonna, r u happy ?), am reușit și să-i determinăm să protejeze mediul înconjurător. Că doar ei o să trăiască în el, nu ?

De câteva luni mergeam la o spălătorie auto de aici, din Pipera, în drum. Acum vreo 2 luni, când mă duc, îl văd doar pe unul din minoritari, trist și singuratic. ”Ce faceți, ați desființat ?” întreb eu, ”Da, a vândut-o șeful la unul… cică face spălătorie ecologică…”

E, și azi a fost ziua cea mare. M-am dus la noua spălătorie ecologică unde aceași minoritari (încă) m-au primit zâmbitori ”să trăiți șefu’ ! ” veseli că le-a revenit clientul.

M-am parcat in același loc, de o curățenie îndoielnică, așteptând ca mașina mea să fie tratată în mod ecologic. Am coborât și m/am dus în spatele spălătoriei, privind încrezător imaginea capitalismului Made in Romania din imaginea de mai jos.

Gunoaie, un gard îndoielnic, o vilă în depărtare (care probabil costă cât un palazzo în Venezia), iar peste toate decolează glorios un avion low-cost, îndreptându-se probabil spre vreo țară capitalistă d’aia în curs de descompunere, cum bine zicea împușcatu’ de acu’ doujdeani.

La un moment dat îi întreb pe unul din minoritari, ce avea manifestări de leadership (și avea și cizme de gumă, semn clar că e liderul informal),

”Șefu’, (eram între noi, șefii) da’ ce e ecologic la spălătoria asta ? Adică ce s-a schimbat (am simțit eu nevoia să traduc…) ?”

”Pai” - zice mândru - ”acum nu mai dăm cu buretele și cu cârpa, avem o mașinărie care aruncă spumă și apoi dăm cu jetul de apă și atât”

”Tare” - zic eu admirativ - ”nu se mai zgarie mașina (că oricum mi-o zgârie aia prin Piața Amzei…)”

”Tare” confirmă și el iar eu îmi reiau contemplația minunatului stabiliment, admirând remarcabilul sistem de scurgere (complet ecologic, desigur) pe care-l puteți vedea în poza de mai jos, alături de spectaculosul sistem de sortare a deșeurilor din partea dreapta a imaginii, de lângă burlan.