… la Opera Naţională din Bucureşti pe 31 Mai. Aşa cum ne-am obişnuit în ultimii ani, stagiunea se termină cu o premieră: Don Pasquale de Gaetano Donizetti. De mâine încep repetiţiile generale (cântăreţi şi ansamblu orchestral); pe 30 mai va fi premiera iar pe 31 mai o a “doua” premieră, cu altă distribuţie.

În stagiunea asta au fost foarte multe premiere: Arald şi Golem (18 ianuarie - premieră realizată cu sprijinul firmei SVASTA Consult), Evgheni Oneghin, Giselle, Don Pasquale. Stagiunea viitoare va fi, din câte am înţeles, cel puţin la fel de solicitantă pentru oamenii care muncesc în cadrul ONB şi cel puţin la fel de delicioasă pentru noi, iubitorii de operă. Personalul şi directorul ONB merită aplauze îndelungate, cel puţin pe perioada vacanţei lor de vară.

Primele ghemuri din setul decisiv cu Daniel au mers cap la cap. 1-0, 1-1… pana la 4-4. Aici a facut el 5-4 si dupa inca 2 minute pe banca si 5 pe teren avea deja 2 mingi de set.

Era 5-4, 15-40, cu mine la serviciu…

Jucam ca in vis, fara stresul rezultatului, nu stiu exact de ce. Probabil pt ca era Vineri seara, si imi doream doar sa ajung acasa, sa dau shut down saptamanii.

Nici nu mai stiu cum am egalat: 40-40. Si apoi am luat conducerea; avantaj serviciu. Apoi a egalat - egalitate. Servesc din nou - avantaj serviciu. Pierd urmatorul punct… egalitate. Servesc din nou… avantaj serviciu… sunt la o minge de a castiga ghemul si a relansa setul/meciul… dar pierd din nou… egalitate.

Situatia se repeta… cred ca de vreo 25 de ori. Nu intelegeam de ce. La un moment dat nu mai puteam sa servesc, ma durea mana, ma durea genunchiul stang… plus ca ma lasau nervii. Cel putin de 2 ori mi-a venit sa plang. L-am intrebat pe arbitru daca nu se poate face o pauza in mijlocul unui ghem mai disputat ? “nu se poate” - mi-a raspuns, “facem o pauza dupa”, la 5-5. Ghemul dura de peste 20 de minute…

Am servit din nou… din nou avantaj serviciu. Apoi pierd din nou punctul… egalitate. Ciudat este ca nici Daniel nu ceda. Desi il simteam si pe el obosit, nervos, pierzandu-si cumpatul atunci cand gresea. Si totusi la ultima minge se batea cu atentie… iar eu pierdeam, egala, si o luam de la capat.

La un moment dat in timp ce ma pregateam sa servesc am auzit vocea arbitrului: “nu e normal sa ai 25 de sanse de castig si sa nu le concretizezi… Concentreaza-te, serveste usor, da in teren, concretizeaza…”.

Mi-au trebuit vreo 2 minute pana vorbele lui mi s-au insurubat in cap. Si atunci am simtit cum ma luminez. Am servit usor dar precis, apoi am returnat plat, fara imaginatie. Daniel surprins usor de returul meu a gresit putin iar mingea i s-a strecurat in afara terenului. 5-5. Pauza. Banca. Alt tricou. Simteam nevoia sa dau mana cu Daniel desi meciul nu se terminase, ci doar un ghem. Un ghem cu peste 25 de sanse de castig, neconcretizate, un ghem de aproape 30 de minute.

Senzatia care ma incerca era ca imi parea rau ca cineva trebuise sa castige ghemul. Ar fi fost mai drept sa se termine egal (desi nu se poate in tenis) si simteam ca, desi ma luptasem sa castig, imi parea rau ca doar eu castigasem… iar Daniel pierduse… desi se luptase atat de frumos.

Urmatoarele 2 ghemuri le-am castigat de la sine; si meciul. Am servit clar, am returnat in cross, spre linia de fund, iar Daniel servea greoi si returna neinspirat, strivit de pierderea psihologica din urma cu 5 minute.

Strangerea de mana de peste fileu, felicitarile lui Daniel si ale audientei, seara ce se lasase pe nesimtite, toate treceau peste mine stors de oboseala si peste gandurile mele care nu incetau sa se framante… oare ce ar trebui sa invat din cele 25 de sanse ?