RSS

  • AGORA
  • MAGISTER

  • Archive for January, 2009

    Limbaj de cartier vs limbaj de lemn episodu’ II

    Saturday, January 31st, 2009

    Cam 20 de indivizi ne-au spus ca “nu le-a placut” mesajul nostru… mai exact ne-au injurat, ne-au adresat obscenităţi… în cel mai bun caz ne-au parafrazat sintagma “pe bune”…

    Însă în final efectul a fost gigantic asupra traficului, peste 1000 de vizitatori in 7 zile… e bine, chiar nu am avut alta intentie decat de a da senzatia ca suntem “hands on” in Project Management. Oare dacă scriam Project Management with “hands on” care ar fi fost reactia ?

    Nevertheless, ieri m-a complexat însă, următorul mesaj:

    Data: Fri, 30 Jan 2009 15:44:01 +0200  
    De la: Flu.ro <office@flu.ro>   
    Răspunde: Flu.ro <office@flu.ro>
    Pentru: <svasta.mihai@svasta.ro>
    Subiect: Noi de ce nu ne-am tras-o pana acum?

    Tari astia, nu ? Pe bune !!!

    Limbaj de cartier vs limbaj de lemn

    Friday, January 23rd, 2009

    Am lansat zilele astea cursul de Project Management folosind o invitaţie scrisă… puţin mai atipic….

    Project Management. Pe bune.

    Draga Prenumele Numele,

    2 dintre colegii nostri, ce au implementat si implementeaza proiecte in SVASTA, sustin un curs de managementul proiectelor in perioada 17 - 21 Februarie 2009 la Predeal.

    Peste 50 de proiecte implementate de SVASTA in ultimii 15 ani. Subiectele sunt abordate pragmatic; nu doar din carti. Atmosfera este destinsa, fara stres: suntem toti prieteni, suntem toti profesionisti. Cursul este recunoscut la nivel national.

    Aveti detalii la http://www.svasta.ro/news_details.php?id=12&menu=4

    Va astept. De data asta chiar e un curs de Project Management. Pe bune.

    Cu drag,
    Aura

    …. reacţia de vizitare a sitului a fost gigantică, atingand 2 zile la rand 200 de vizitatori pe zi (ca o comparatie… recordul precedent al firmei a fost de 178 pe zi şi s-a intamplat în 2007… în 2008 traficul maxim a fost de 135 pe zi)…

    Ce m-a intrigat usor… au fost anumite reacţii “negative” la mesajul nostru… reacţii care l-au considerat prea atipic, prea prietenos, unele chiar licenţios…

    Ciudat… într-o lume în care limbajul de lemn comunist a fost pe nesimţite înlocuit de limbajul de lemn corporatist m-aş fi aşteptat ca oamenii să aprecieze mai mult un mesaj prietenos, cald, pragmatic şi eficient. Un mesaj care vrea sa transmita simplu: “dragi colegi, suntem buni, putem face treaba buna impreuna si poti afla asta din 3 propoziţii simple”, nu din descifrarea a 3 pagini prolixe scrise în “noulimba” corporatista…

    Oare daca am fi scris “Oameni buni, dam Project Management la tot cartieru’ ” oare care ar fi fost traficul ? Şi reacţiile ?

    Poate greşesc totuşi…

    “Arald” si “Golem” - Opere de Nicolae Bretan

    Thursday, January 15th, 2009

    Premiera acestor două opere va avea loc în seara zilei de 18 ianuarie, la ora 18:30 iar în ziua de 19 ianuarie va avea loc o conferinţă pe tema Muzici şi Dictaturi.

    Aceste două evenimente fac parte din cadrul unui proiect cultural, reluat în fiecare an, iniţiat de consulatul Austriei din Marsilia şi finanţat din fonduri europene în cadrul programelor culturale. În anul 2008 Opera Naţională Bucureşti a decis să ia parte la acest proiect, iar activităţile ONB să fie punerea în scenă a două opere de Nicolae Bretan.

    Din punctul meu de vedere, al consultantului în management, acest proiect a fost un element complet de noutate pentru că era propus de o instituţie ne-orientată spre profit şi de un prestigiu deosebit, anume Opera Naţională Bucureşti.

    Evident, proiectul a început prin scrierea unei propuneri de finanţare către fondul pentru proiecte culturale al Uniunii Europene. Pentru a fi eligibil, un proiect trebuia să fie propus de organizaţii din minim trei ţări: al nostru a fost propus de Franţa, Germania, Cehia şi România. Fiecare dintre organizaţii a scris partea lui de proiect, coordonatorul (consulatul Austriei din Marsilia) urmând să facă ansamblul părţilor scrise şi să dea forma finală. Tot el s-a ocupat de construcţia bugetului şi de negocierea lui cu partenerii implicaţi în proiect. După depunerea proiectului spre evaluare a urmat o lungă perioadă de aşteptare.

    În cadrul acestei perioade, partenerii din cadrul proiectului s-au întâlnit la Praga (unde se derula o etapă a proiectului “Musiques Interdites” finanţat anterior) pentru a se cunoaşte (ne cunoscuserăm doar prin intermediul mijloacelor electronice).

    Până la propunerea spre finanţare a proiectului, în cadrul Operei Naţionale Bucureşti se luase deja decizia ca aceste două opere să fie realizate (fără să fie stabilită data premierei) cu sau fără ajutorul financiar al Uniunii Europene.

    Între timp (pe la jumătatea lunii august) primim informaţia că proiectul este acceptat şi propus spre finanţare. Opera Naţională Bucureşti ia decizia de a realiza aceste două opere în cadrul acestui proiect şi stabileşte data premierei pentru 18 ianuarie 2009. Se realizează mai multe distribuţii alternative, se decide asupra uneia şi, din 8 ianuarie, încep repetiţiile pentru Arald şi Golem la Opera Naţională Bucureşti.

    În calitate de consultant, am fost implicat în fiecare etapă din acest proiect, atât în cele tehnice (în care era normal să fiu implicat) cât şi în cele artistice (unde m-am implicat fără să fie neapărat nevoie, dar unele erau puternic legate de cele tehnice - distribuţia legată de buget, spre exemplu - iar altele reprezentau pentru mine o noutate absolută şi de aici curiozitate - regie şi scenografie, de exemplu). Am văzut pentru prima dată cum ia naştere un puzzle enorm care înseamnă producţie de operă, cum fiecare aduce bucata lui de cunoaştere, inteligenţă şi convingere la “spectacolul” creerii unui spectacol.

    Teoria de managementul proiectelor sugerează ca înaintea începerii oricărui proiect să se realizeze “analiza factorilor interesaţi”, adică filtrarea tuturor persoanelor sau grupurilor de persoane care au interes ca proiectul să se realizeze şi a celor care au interes ca proiectul să nu se realizeze. În cadrul acestui proiect am văzut persoane care au luat atitudine făţişă pro sau contra proiectului, cu argumente (tehnice, artistice, personale sau profesionale) şi permanent le-am admirat sinceritatea.