Nu am dormit cateva nopti din cauza acestui subiect. Stiu, e absurd, nu avea nici o relevanta economica acest proiect pentru noi ca firma intr-o situatie (fericita) in care de-abia reusim sa gestionam numarul de proiecte si de contracte ce ne copleseste.

Cu toate acestea sunt atat de naiv incat imi pasa. Si nu reusesc sa zic, asa cum zice un coleg de al meu, “eu nu ma mai simt roman”. Eu inca ma simt… si ma doare. Bref… iata filmul:

Undeva pe la inceputul anului se lanseaza un proiect ce isi propune sa asiste Secretariatul General al Guvernului (SGG) sa formuleze politicile publice in domeniul educaţiei şi sănătăţii. Un proiect mare, cu 2,5 Mio Eur buget maxim. Iniţial noi nu ne-am uitat la acest proiect, fiind prea mare pentru noi şi oricum competenţele noastre în domeniul sănătăţii erau inexistente. Într-o zi suntem contactaţi de GVG Koeln (www.gvg-koeln.de), o organizaţie germană publică, infiinaţtă în 1947, specializată în formularea de politici în domeniul securităţii sociale, sănătăţii, educaţiei. (mai multe pe site… pun şi un link relevant pentru anglofoni http://english.gvg-koeln.de/) care pregătea un consorţiu pentru acest proiect. Noi suntem relativ cunoscuţi printre organizaţiile din domeniul consultanţei… să nu uităm că am lucrat cu toate marile firme germane de consultanţă… InWEnt (CDG), GTZ, Icon-Institut (de altfel vecini la 2 străzi de GVG), etc. Din vorbă în vorbă am agreat ca noi să furnizăm 2 experţi în zona de educaţie, training, evaluare… Apoi imi amintesc ca noi am mai furnizat mici detalii atunci cand s-a făcut oferta tehnică… mă rog, în general implicarea noastră a fost redusă, fiind un partener… să zicem… “secundar”. Personal nu am vorbit niciodata la telefon, pe parcursul elaborării ofertei, cu vreun expert al GVG sau cu managementul GVG. Am semnat doar un acord de colaborare pe parcursul licitaţiei (dar asta nu m-a mirat, pentru că eram obişnuit cu rigoarea germană).

În cursul lunii Mai colega mea care coordonează majoritatea proiectelor din linia de business Public Sector Consulting mă anunţă că s-au depus ofertele, s-au şi deschis, şi suntem pe primul loc la oferta financiară, la aprox 500.000 de Eur de locul 2 si aprox 1.000.000 de locul 3… Nu dau prea mare atenţie ştirii, fiind concentrat pe alte proiecte curente ale firmei…

Apoi lunile se scurg uşor… Iunie…Iulie… August… vin câteva solicitări de clarificări pe acest proiect… răspundem prompt… experţii noştii aduc toate hârtiile necesare…nimic spectaculos, suntem deja învăţaţi cu aşa ceva. Undeva pe la începutul lui Septembrie aflăm informaţia că am câştigat… că raportul de evaluare e gata şi noi suntem pe primul loc… şi urmează să primim în scurt timp anunţul oficial (mai lipsesc doar 2 semnături de pe raportul de evaluare).

Apoi… tăcere. Şi din lună în lună câte o scrisoare în care ni se cerea să prelungim cu o lună oferta. Încet-încet, în sinea mea, înţelegeam ce se întâmplă, însă refuzam să cred acest lucru (am spus doar la început că sunt naiv)

Nu ştiu dacă cei ce au falsificat cu neruşinare rezultatul evaluării pot să creadă că cei de la GVG sunt proşti. Ca o paranteză… GVG a mai implementat (cu succes) câteva proiecte în România, în special la Ministerul Sănătăţii. Are deja o reţea de relaţii în România, ştie deja nişte oameni relevanţi… aşa că ştia foarte multe din “inside”…

La sfârşitul lunii Octombrie, vine o scrisoare prin care se cere din nou ca GVG să prelungească cu 30 de zile oferta. Cei de la GVG refuză şi trimit CFCU o scrisoare prin care îşi exprimă indignarea despre modul în care se derulează licitaţia şi cer ca CFCU să comunice rezultatul procedurii. În acea Vineri dupa amiază am vorbit prima data cu Frau Angele, directoarea GVG… ştiind contactele noastre foarte bune în zona germanofonă din România m-a rugat să-i furnizez coordonatele actualizate ale consulului cu probleme economice în cadrul Ambasadei Germane la Bucureşti.

Ştiam deja că am pierdut (îmi cunosc ţara, nu ?) însă, în sinea mea, am apreciat modul onest şi sportiv în care ei acţionau şi nu i-am contestat acţiunile.

Apoi… Luni seara… la ora 21.49 GVG primeşte un fax prin care i se comunică rezultatul procedurii. Adică faptul că GVG a pierdut iar altcineva (mi-e silă să-i scriu numele) a câştigat.

Ulterior GVG o porneşte pe calea legală românească: contestă rezultatul procedurii la CNSC trimiţând scrisorile ataşate. Iar Joi 27 Noiembrie, ca un cadou de ziua Romaniei, apare pe situl CNSC comunicatul prin care lui GVG i se respinge contestatia.

M-am tot frământat interior; aş fi putut face mai mult, aş fi putut vorbi cu oameni importanţi din conducerea guvernului sau din conducerea partidului de la guvernare şi le-aş fi putut povesti toată istoria. Atât că mi-ar fi luat mult timp şi mi-ar fi consumat mulţi nervi. Iar ei sunt acum super-ocupaţi cu campania electorală. Iar pe de altă parte nu era problema mea ci a lui GVG… repet, implicarea noastră era marginală…

Atat ca m-am simtit inca o data trist ca sunt român. Oare domnii care au falsificat rezultatul acestei licitaţii nu se uită în oglindă ? Nu e vorba aici de o mică şpagă la nişte borduri, la nişte Dacii Logan, e vorba de politicile publice în domeniul educaţiei şi sănătăţii…

Probabil respectivii domni au maşini Germane. Sau măcar visează la ele, ca cea mai mare parte a românilor. Vreau să le spun că în spatele calităţii proverbiale a acestor maşini stau secole de educaţie, începută de pe vremea lui Bismarck, pe care nici devastatorul al doilea război mondial nu a reuşit să le întrerupă… Oare respectivii domni nu s-au întrebat niciodată de ce Transilvania este mai dezvoltată şi mai bogată ca restul ţării ? Sau Bucovina ?

Însă cel mai tare mă doare dispreţul, uşor ironic, al doamnei Angelle. Pentru GVG nu e o pierdere importantă; ei vor face proiecte elsewhere, pentru că totdeauna se va gasi cineva dornic să folosească un consultant de calitate.  Pentru că…ştiţi cine a pierdut la această licitaţie, nu ? Am pierdut noi, românii. Aţi pierdut voi… dacă vă mai consideraţi că aparţineţi acestui neam…

INA are, după cum ştiţi, un renume prost. În afară de asta, are o serie de centre regionale. Unul dintre aceste centre a organizat un curs de comunicare şi managementul conflictelor la hotel Dragului. Întâmplător, l-a organizat în acelaşi timp în care eu aveam acolo un alt seminar.

Reţineţi: managementul conflictelor!

Într-una din seri, probabil inspiraţi de conceptul de comunicare, participanţii au decis să comunice cu mine. Momentul ales de ei a fost seara de joi, ora 6. Procedura de comunicare: dând buzna peste mine în sala de seminar, cu aproape o oră înainte să termin. Un domn corpolent, cu pulovăr roşu de lână, vorbind foarte agresiv mi-a cerut să eliberez în cinci minute (oare de ce nu imediat?) sala de seminar, că vor să vină ei acolo. A plecat trântind uşa.

Domnul corpolent lucrează la Teatrul Evreiesc de Stat.  Se numeşte Vasile Daniel.

Am crezut că dânsul este coordonatorul grupului şi reprezentantul INA. Am aflat cu stupoare şi surprindere că INA nu a trimis nici un coordonator, iar domnul Vasile Daniel este un participant la acest seminar de “managementul conflictelor”. Grupul era, de fapt, o mulţime dezorganizată de oameni care nu ştiau unde trebuie să vină şi la ce oră. Domnul Vasile Daniel s-a decis ad-hoc să conducă el acest grup, şi să demonstreze “ce poate muşchii lui”.

Mă întreb ce fel de seminar face INA dacă la sfârşitul seminarului (pentru că participanţii trebuiau să primească diplomele, deci erau la final) oamenii se comportă astfel. Sau mă întreb (cu teamă), în cazul în care ar fi fost un curs bun, cum se comporta domnul Vasile Daniel înainte de curs.

Vă doresc numai bine,

Alin