Este foarte frumos când devine sarcină de serviciu ascultarea muzicii de operă.

În calitate de consultant al Operei Naţionale Bucureşti pentru proiectul “Muzici Interzise” a “trebuit” să ascult Golem-ul lui Nicolae Bretan. Nicolae Bretan a fost briton, director al Operei din Cluj şi compozitor. A compus câteva opere, dintre care cele care au trecut proba timpului sunt Golem, Arald, Luceafărul şi Horea. Opera Naţională Bucureşti va pune în scenă în primul trimestru al anului 2009 Aral şi Golem, două opere într-un act. Vor fi cântate în aceeaşi seară, cu o pauză de cincisprezece minute între ele.

Aşadar, fiind sarcină de serviciu, am ascultat Golem. Înregistrarea este de la Nimbus Records, 1995.

Este o mică bijuterie muzicală, forma se construieşte pe măsură ce asculţi. În rolul lui Golem, rol de bariton este Alexandru Agache, care are o voce fascinantă, hipnotică şi pe măsură ce rolul evoluează, pe măsură ce opera curge, omul de lut, prin vocea lui Agache, se conturează în faţa ochilor minţii. Mi se pare o ideea foarte faină de a introduce “glasul vântului de toamnă”  pentru a sublinia dispariţia lui Golem (nu pot scrie golemului, pentru că Alexandru Agache personalizează foarte bine acest rol; nu este Alexandru Agache cântând Golem, este chiar Golem).

Nu ştiu în acest moment distribuţia de la ONB pentru Golem şi Arald. Sigur este că va fi o distribuţie bună şi va fi un real spectacol de operă românească.

am jucat azi un meci de tenis, turul 2 in turneul in care m-am inscris… si am pierdut…

in primul set am pierdut violent, 6-0. Nu reuseam sa gasesc cheia adversarului; pur si simplu el nu gresea. Eu returnam destul de bine mingile, chiar atacam din cand in cand pozitional insa fara suficienta forta. El castiga usor game dupa game…

In sfarist, setul 2. Mi-am zis ca trebuie sa schimb ceva. Am inceput schimbandu-mi tricoul; primul era deja fleasca. Serviciul a inceput sa-mi intre multumitor, am returnat ceva mai exact si mai hotarat si am luat primul game. 1-0. Am schimbat terenurile… a servit el si… am returnat bine insa am dat cateva out-uri, la limita si el a castigat usor game-ul. 1-1. Parea ca game-ul castigat de mine fusese o intamplare. Am servit din nou, am atacat cat de cat si el a inceput sa greseasca. 2-1.  Apoi a servit el din nou, am continuat sa returnez bine si el sa greseasca. 3-1. Am inceput sa servesc, serviciul intra, 15-0, apoi 15-15, apoi 30-15 si apoi 40-15. Ma gandeam deja la pauza de la 4-1, minutul stat pe banca… Incercam disperat sa-mi scot ideea din cap stiind ca game-ul nu s-a terminat, nu reuseam… M-am indreptat sa servesc, repet, aveam 40-15, acum imi trebuia un as ca sa inchei game-ul. Am servit puternic si mingea a lovit banda fileului si a ricosat la mine in teren (jucatorii stiu senzatia…). Al doilea serviciu a fost prost si a venit la mine in teren. 40-30… Am servit in continuare prost si banca m-a primit pentru minutul de pauza dupa cateva clipe… atat ca pe teren era 3-2 si nu 4-1…

A servit el, a egalat… apoi am urmat eu la serviciu. M-am gandit ca pot si dupa 3 servicii bune aveam 40-0. Apoi a urmat dezastrul. La 40-15 am avut un smash la fileu pe care l-am trimis sec in banda. Iar mingea s-a scurs inexorabil la mine in teren. Cerul mi s-a intunecat. A fost 4-3 si apoi ultimele 2 game-uri el era pe val. Am cedat. 6-3.

Cristi (nici nu-i mai stiu al doilea nume) a fost mai bun. Nu fizic, nu tehnic. Ci psihic. PSIHIC. Si a fost mai bun nu pentru ca era foarte bun ci pentru ca eu am fost mai SLAB…

Acum imi plang infrangerea…

Sigur, toti imi spun ca am jucat bine, ca am jucat frumos, ca important e sa participi… Dar eu vroiam sa castig, intelegeti ?

Bis bald…