Luni l-am dus pe Filip la Gara de nord, pleca la Oradea. Trenul, planificat sa plece la 8 si 8 minute (o oră de-a dreptul ironică) a plecat pe la 9, deci cu o ora intarziere. In final a avut 3 ore de intarziere la Oradea. Si, ma uitam pe tabela de mersul trenurilor, nu exista nici un tren care sa nu aiba o intarziere, cat de mica. Cred că era chestie de ambiție între conductorii de tren și licitau la centrul logistic al CFR (îmi imaginez că există așa ceva. deși imaginația mea e poate exagerată) care să aibă întârziere mai mare.
În final a plecat trenul. Un şarpe trist și murdar, într-o gară coșcovită cu ceferiști prăfuiți, reflectau cum nu se poate mai bine starea infrastructurii feroviare din România.
Cu puțin înainte să plece trenul, Filip (3 ani) a vrut la toaletă. Mama lui m-a intrebat: unde să mă duc ? Zic: uite acolo o toaletă, e privată, dai banu, poate totuși e decentă… Mama lui mi-a replicat că ea se duce la McDonald la care eu i-am spus că e sclava brandurilor (dar că nu are decât, că doar e mama copilului, are full decision în ceea ce îl privește. Eu sunt doar consultativ, ca și consiliul național al magistraturii când numește președintele procuri și judecători. Adică îl consultă da’ nu ține cont de el).
Se întorc ok, Filip ceva mai ușor, iar mama lui ceva mai relaxată, semn că brandul și-a respectat valorile din spatele numelui (mâncarea sucks, buda ok).
După ce pleacă trenul… mă încearcă și pe mine sentimentul necesității. Cei drept stăteam de 2 ore în gara și mai băusem și eu niște apă, să îmi treacă năduful provocat de Celsius si de Berceanu. Și bineînțeles, ca să demonstrez soției că eu, spre deosebire de ea, nu sunt sclavul brandurilor, mă duc la toaleta privată autohtonă.
A fost superb.
Vă recomand cu căldură, dacă ajungeți în gară, să dați o tură. Costă numai 1 leu (la banii ăștia puteți merge ca la muzeu, chiar dacă nu aveţi nevoie); e poziționată între Spring time și McDonald. Poate ar merita un loc pe Google maps.
Mai întâi, după ce dai colțul, cobori în jos (ca un luceafăr, evident). Jos este tanti in charge. O apariție ravisantă, așa cam pe la vreo 130 de kg, machiată gen Mariana Nicolesco in Cio-cio San. I-am pus respectuos pe măsuță 1 leu după care mi-a spus că dacă vreau să mă șterg pe mâini îmi poate da hârtie. Ușor îngrozit de cum ar fi arătat hârtia am refuzat și m-am îndreptat către sala principală. Chiuvete pe stânga, uşi albastre pe dreapta. Afișe scrise cu galben-verde: vă rugăm folosiți toaleta cum trebuie. Am deschis una din uşi şi am intrat cugetând la ”oare cum trebuie” și la sensul vieții în general. The toilet - turkish style. După ce am rezolvat motivul vizitei, am ieșit afară cu gândul să mă spăl pe mâini. Câteva chiuvete stăteau disponibile, cu robinetul de apă caldă demontat. Câtă preocupare pentru încălzirea globală ! Mă spăl pe mâini, rememorez că uscător de mâini nu se există iar hârtia am refuzat-o și mă șterg gânditor de pantaloni, îndreptându-mă spre ieșire. La ieșire, Cio-Cio San de Grivița trona la fel de imperturbabilă și am avut de data asta ocazia să remarc alături de ea o imensă icoană a Fecioarei Maria, frumoasă de altfel, înconjurată de diferite anunțuri și îndemnuri la comportament civic de genul păstrați curățenia, nu fumați în toaletă și, culmea, bărbieritul interzis !
M-am făcut din nou luceafăr, am urcat în sus, unde mă aștepta soția. Ei, cum a fost ? mă întreabă ea zâmbind ironic. Cum să fie, super ! am răspuns eu. E un must see, nu vrei să te duci ? La care soția, obișnuită cu ciudățeniile mele estetice mă refuză.
Păcat, îi răspund. Locul ar putea concura liniștit pentru MBE.
MBE ? mă întreabă ea.
Da, MBE, adică Most Balcanic Experience răspund eu, probabil marcat de discuţiile din ultimele zile despre brandul de ţară, cu vaga impresie că iar au ales greşit şi probabil nu ştiau de toaleta din gară.
Nevertheless, ce facem, o punem pe Google maps ?