Tocmai ce m-am întors dintr-o vacanță mai lungă, care a inclus și vreo 6 zile la Praga. Superb oraș, dar mai ales bogat din punct de vedere cultural, în special muzical.

Foarte multe magazine de muzică, cu foarte mulți compozitori cehi clasici cărora li se vând CD-urile în magazine. La noi tragi cu tunul în magazinele de muzică și abia găsești compozitori români.

Țin minte, când am avut cu Opera Națională București proiectul Muzici Interzise, cum directorul Operei era extrem de stresat de ce vor spune muzicologii despre faptul că la ONB se montează Bretan, care este compozitor român.

Începe acum festivalul Enescu. Bine, măcar, că pe Enescu îl acceptăm din punct de vedere muzical.

no comments »

Două chestii care au legătură cu şcoala:

1.  Zilele trecute aveam nevoie de o traducere din germană în română. Colegii mă trimit la un birou de traduceri cu care colaborau ei de ceva vreme. Mă duc acolo, mi se spune preţul, mi se pare foarte mare, ezit, revin, dau foile în germană, o rog pe domnişoara de acolo ca traducerea să fie gata până la o anumită dată şi oră şi plec.

Mă întorc la data şi ora cuvenite. Traducerea era gata. Dar, când am început să citesc versiunea în română a traducerii, am simţit că mă ia ameţeala. Textul în limba română era scris incorect gramatical, nu corespundea cu versiunea în germană, frazele erau incomplet şi eronat traduse, sensul frazei în germană era complet denaturat în traducerea în română. Am făcut corecturile de rigoare cu creionul şi am rugat pe domnişoara de acolo (nu era chiar traducătoarea , era o recepţionistă) să ia legătura cu traducătoarea şi să îi spună să modifice versiunea. Răspunsul traducătoarei a fost excepţional: “Nu fac nimic, indiferent ce aş face, clientului n-o să-i placă”.

Aşadar, când am venit a doua zi dimineaţa (termenul de predare către mine expirase de mult) am găsit lucrurile exact aşa cum le lăsasem. Cum aveam nevoie de acea traducere, mi-am scos laptopul şi am refăcut complet traducerea. O altă traducătoare “autorizată” (de cine, oare?) a certificat traducerea mea ca şi cum ar fi făcut-o ea şi totul s-a terminat astfel. La final, am cerut o carte de vizită în scopul unei reclamaţii către management. Am primit o carte de vizită a directorului pe care scria “Imobilux, Real estate sience şi apoi anul”. Mai jos scria adresa: se află la etajul 1, 1th, conform cărţii de vizită, a unui imobil din satul Bucureşti.

Şi am considerat că, dacă pe cartea de vizită, într-un spaţiu atât de mic, pot fi două erori de scriere în engleză, atunci, în mod evident, reclamaţia mea referitoare la limba germană nu va fi luată în serios. Aşadar am renunţat.

2. Ieri am parcat maşina la noi la birou (în spatele ASE-ului, pe strada Macedonski, după cum ştie toată lumea). La plecare, găsesc pe parbriz o broşură cu invitaţia de a mă înscrie la Universitatea Dimitrie Cantemir. Broşura conţinea un caieţel format A5 scris pe o hârtie foarte fină şi un compact disc. Reclamă la o universitate.

Când am dat eu admiterea, era invers: nu universităţile căutau studenţii, ci potenţailii studenţi dădeau admitere la universitate.

Cele două chestiuni sunt, aparent, fără legătură între ele. De fapt, cred că sunt legate foarte puternic: atunci când intrarea la universitate şi examenele universitare sunt condiţionate de bani şi nu de competenţe, atunci apar traducători (implicit specialişti şi în alte domenii) aşa cum a fost colaboratoarea mea de mai sus. Adevărat, aşa cum spune reclama la o altă universitate: Învăţământul universitar nu mai e ce a fost.

no comments »

La acest seminar ar trebui să participe acei manageri care au următoarele întrebări:

1. Unde se duc banii și de ce nu merg la îmbunătățirea rentabilității
2. Care sunt produsele profitabile, care sunt produsele care aduc pierdere.
3. Care sunt clienții care sunt profitabili, care sunt cei mai puțin profitabili și care sunt clienții care aduc pierdere.
4. Care sunt costurile mele și de ce concurența poate vinde mai ieftin decât mine
5. Cât trebuie să produc și să vând ca să acopăr TOATE costurile?

Cei care nu au-și (mai) pun întrebările de mai sus au fost, probabil, la acest seminar.

no comments »

Asta a fost tema conferinţei din 12 martie. Începutul a fost destul de violent -promiţător, apoi totul s-a terminat într-un soi de “pupat piaţa independenţii” fără concluzie şi fără regrete. Subsemnatul a avut şi el ceva de vorbit, am fost rugat să-mi dau cu părerea despre altceva decât despre ce mi se propusese şi despre care mă pregătisem (şi, evident, mi-am dat cu părerea despre acel altceva care erau Contestaţiile).

Mâncarea de la final, bună şi multă. Păcat că am fost aşa de puţini la conferinţă. Şi pentru vorbitori, dar, mai ales, păcat de toată mâncarea aia irosită, mai ales că tema centrală a fost oprirea risipei. În spaţiul public, evident.

no comments »

Seminar de controlling. Văzut puțin mai de sus, de la nivelul managerilor, nu numai de la nivelul oamenilor tehnici, de calculație de costuri sau de bugetare.

Detalii aici

Ne puteți scrie la alin.ivan@svasta-icg.ro sau laura.dumitrascu@svasta-icg.ro . Sau ne puteți suna la telefoanele 0722.269.554 respectiv 0730.633.804.

no comments »

Lume, lume, curs gratuit de management!!!! Firma SVASTA ICG (poate nu știți că am schimbat denumirea firmei și ne re-îmbrănduim) are un proiect cu finanțare europeană, ELAN, pe numele lui.

În cadrul acestui proiect facem un curs gratuit de management. Toate costurile sunt acoperite de proiectul cu finanțare europeană, așadar, faceți coadă ordonată.

Detalii aici.

Toate bune,

Alin

no comments »

Nu învățăm pentru școală, ci pentru viață. Complet eronat. Românii sunt pe ultimul loc la învățarea pentru viață și în timpul vieții. Detalii aici: Hotnews

Firma SVASTA Consult face training.

no comments »

Aseară am plecat din Budapesta (deseori confundată de starurile rock și de ziariști ignoranți cu capitala desăvârșită a grădinei noastre carpatine - atât intracarpatină cât și extra) către Viena. Biletul îl aveam deja cumpărat din capitala desăvârșită mai sus menționată, citisem pe internet cum că trenul spre Viena pleacă la ora 19:10, așadar am purces la gară. La Keleti.

Acolo, trenul era menționat în mersul trenurilor cum că pleacă la Viena. La linia 9 (linia la care era trenul) scria că trenul care se afla pe acea linie merge la Viena. Pe tren, însă, scria altceva. La ghișeul de informații era coadă foarte mare, așa că am luat de bun ce văzusem pe internet, pe planul de mers al trenurilor și pe afișajul de la capătul stației. Și m-am suit în tren.

Cred că intuiți deja ce urmează.

Vine controlorul. Citeam când a venit el. Îi dau biletul, spun “Guten Abend” relativ indiferent și continui să citesc. El se uită la mine, se uită la bilet și apoi întreabă: “Do you speak english?” “Yes” răspund eu, presimțind ce va să vină. Și presimțirea nu mă înșeală, căci conductorul spune: “This train is not going to Vienna”. Prima întrebare care mi-a venit în cap a fost să-l întreb unde merge, dar imediat mi-am dat seama că n-are nici un sens. Nu mă interesa unde merge trenul, mă interesa un tren care să meargă unde voiam eu, adică la Viena. Conductorul spune mai departe: “You have to change at Gyor”. Conductorul scoate un mers al trenurilor și-mi arată cu degetul la ce oră pleacă trenul din Gyor către Viena (pesemne lipsise la ora la care s-au predat numeralele în engleză).

Am coborât la Gyor. La informații aflu că da, am un tren către Viena Vest la ora 4 dimineața (era 8 jumate seara) dar, mai am unul la 10 jumate (merge în Viena, da, dar doar la Meidling, nu la Vest). Nici nu voiam la Vest, voiam unul la Viena, iar cel care mergea doar la Meidling era foarte potrivit.

Și așa am ajuns la Viena la miezul nopții. Am prins ultimul trenuleț spre Traiskirchen și la ora 1 noaptea eram în pat.

Așadar, era cât p-aci să explorez grădina vecină. Noaptea. N-a fost să fie. Data viitoare.

no comments »