Azi dimineaţă am venit la birou cu maşina (rar se întâmplă, dar azi s-a întâmplat). Când să intru pe străduţa noastră, văd că era blocată de un automobil mare şi negru. Străduţa. Nu se putea intra şi nu se putea ieşi de pe străduţă (adică locuitorii de pe străduţă şi cei care au birourile pe străduţă aveau interzis în ziua aceea de a pleca de acasă cu maşinile sau de a veni la birou cu maşina). Automobilul mare şi negru trona în dreptul intersecţiei.

Am coborât din maşină şi am inspectat să văd dacă este cineva în atomobilul mare şi negru. Mi se părea improbabil ca cineva să încurce astfel circulaţia şi, totuşi, să nu fie nimeni în maşină. Improbabilul îşi are locul lui în vieţile noastre: maşina era goală.

Mi-am hartoit şi eu maşina cum am putut şi apoi am dat telefon la 112, care mi-a făcut legătura cu poliţia. Poliţia mi-a cerut date precum stradă, număr maşină numele meu, etc. şi mi-a spus că va lua legătura cu poliţia rutieră. Şi? întreb eu. Şi nimic. răspund ei. Poliţia rutieră va decide.

Peste câteva minute le-am văzut. Erau două fete. Proptiseră acolo automobilul mare şi negru gândindu-se că vor sta doar câteva minute (era ora 11, unul dintre colegii mei făcuse reclamaţie, şi el, la poliţie cu vreo oră în urmă pe aceeaşi temă).

Evident, n-a venit nimeni de la Poliţie să ridice maşina între reclamaţia colegului meu şi reclamaţia mea.

Câţiva metri depărtare, angajaţi ai poliţiei, în uniforme, împărţeau flori trecătoarelor.

Poate eu am reprezentări greşite despre îndatoririle poliţiei. Cel puţin faţă în faţă cu nesimţirea omenească.

no comments »

Nu știu dacă e locul potrivit pentru comentariul meu… dar am auzit acum vreo luna o melodie drăguță a lui Guess Who… ulterior am văzut videoclipul ce mi s-a părut genial

ulterior am dat un search pe google (goagăl în sectorul 5) și am descoperit motivul:  regizorul clipului este Marian Crișan, unul din regizorii noului val, caruia francezii i-au dat palme. (Palme d’Or, Cannes, cu Megatron).

Uitați-vă puțin la clip: fără efecte, fără recuzite scumpe gen Ferarri, cu multă atenție la detalii (jucăriile de pe pian, ghiozdanul copilului, câinii din final… ca să amintesc câteva) și cu un story clar și accesibil.

Asta, din punctul meu de vedere, arată ce efect se obține atunci când doi profesioniști se pun în comun. Deci, ca să fiu ușor în ton cu Guess Who, ”profesioniști din toate țările, uniți-vă”, inclusiv în training.

no comments »

Cred că avem cu toții o sațietate referitor la politica. Asta ca să nu zic lehamite… Am citit totuși un articol interesant scris de un actor/cântăreț, vă las să-l descoperiți dvs… aici

no comments »

Firma SVASTA Consult lansează un nou seminar de Controlling şi Managementul Costurilor. Detalii aici.

Locuri limitate (nu e de reclamă, e pe serioaselea!)

no comments »

Am impresia că e deja prea mult circenses. Ni se servește prea mult circenses. Și momentul când vom constata că nu mai avem panem e destul de aproape.

no comments »

Ieri a fost 15 Ianuarie. Ziua lui Eminescu. Pe seara am rasfoit puțin La Medeleni, de Ionel Teodoreanu, în încercarea de a desluși ceva din atmosfera in care s-a format copilul ce avea sa devina Mihai Eminescu. Personaje creionate fără echivoc, peisaj de vacanță eternă, și în general o stare de normalitate atât de diferita de atmosfera acestei ”Capitale care ucide”, ca sa-l citez si pe Cezar Petrescu.

Revenind la Eminescu… acum 2 luni am citit, împreuna cu Iulian, Luceafărul. Sigur, îl mai citisem în școală dar de atunci nu îl mai citisem. Și poate ar fi fost cazul.

L-am citit cu alți ochi, cu ochii adultului și am deslușit înțelesuri nebăgate atunci în seamă. A fost foarte frumos, m-am simțit mai bogat și mai liniștit sufletește, mai înălțat.

www.mihaieminescu.ro/opera/poezia/luceafarul1_2.htm

no comments »

Văd pe internet (Facebook, alte situri de socializare, inclusiv situri de ştiri) că apare o anumită nostalgie pentru “epoca de aur”. Sunt tot felul de oameni, în general între treizeci şi patruzeci de ani care povestesc despre amintirile din epoca de aur, care caută (şi găsesc) pe Youtube diverse “reclame” comuniste la diverse produse şi instituţii de pe atunci (CEC, Fabrica-de-utilaj-greu-nu-ştiu-care-de-nu-ştiu-unde, etc.).

Cred că, încet - încet, încrâncenarea lasă loc unei nostalgii care leagă puternic “epoca de aur” de epoca în care am fost copii. Şi perioada copilăriei e mai frumoasă decât neajunsurile comunismului.

no comments »

Încerc să-mi amintesc cum au fost acele zile… Ciudat, nu îmi amintesc decât o zi însorită de Decembrie târziu, în care m-am plimbat cu Crina prin centrul Bucureștiului (și a fost ultima dată când am văzut-o)… apoi, un vis nebun și un cutremur al sorții, alături de emoții extreme și exaltare de neînțeles. Mai mult îi vedeam trăind și consumându-se pe părinții mei; probabil ei așteptaseră mai mult momentul ăsta și îl vedeau altfel decât mine, care pentru moment speram să scăpăm de frig, de cozile la banane și de penuria și izolarea generalizata. Imi amintesc momentul când mama a venit aproape plângând să mă cheme să ascult ”O ce veste minunată” la radio, la postul național. De asemenea il vedeam pe tatăl meu frământându-se și aflam de la el nume noi ale societății noastre, nume ce aveau să devină, în scurt timp, lideri politici sau economici în anii următori.

Tumultul a ținut până în ziua când au apăsat pe trăgaci.

Iar a doua zi, din cenușa epocii ce se sfârșise brutal, a renăscut pasarea Phoenix a frământărilor noastre. Piesele puzzle-ului nostru social se prăbușiseră și se amestecaseră, iar acum încercau din nou să se pună în comun, să dea o nouă față lumii în care trăiam. Și ca un monstru care se metamorfozează, societatea noastră a prins multe succesiv multiple chipuri, de cele mai multe ori grotești și hâde.

Unde suntem acum ? Eu mă simt într-o criză profundă de modele și de repere morale. Societatea noastră este invadată de demoni, demonii puterii efemere, ai bogăției putrede, ai inteligenței imorale. Oamenii care nu se închină acestor demoni sunt proști sau nebuni sau se refugiaza în colțuri ale societății unde monstrul nu le poate face rău. Iar cei care încă mai cred, sunt din ce în ce mai puțini, mai palizi, mai obosiți…

La fel ca mușchetarii lui Dumas, după 20 de ani înțelegem că ne-am schimbat și noi, și lumea din jurul nostru, iar armele cu care trebuie să luptăm sunt altele. Ei bine…

En Garde !

no comments »

…un vot

Se pare că a fost doar un vot în plus, în favoarea condamnării la moarte a celui mai important filosof precreștin, Socrate. Acuzat foarte străveziu și extrem de actual-demagogic de faptul că ideile sale corup tinerii. (chiar, vă sună familiar raționalitatea nulă a acuzației ?) Acuzația a fost supusă la vot, în agora, și poporul, mai exact cetățenii Atenei, prin vot, au decis condamnarea la moarte.

Probabil acest lucru l-a făcut pe Platon să-și pună mari întrebări asupra democrației ca sistem de conducere a polis-ului.

Peste câteva sute de ani (vreo 3-4), mulțimea aflată în fața hegemonului Pilat decide, prin vot, condamnarea la moarte a Celui ce propăvăduia pacea și iubirea. De fapt, Pilat s-a spălat pe mâini în mod democratic ! Poate de aceea biserica nu și-a pus niciodată problema democrației, deși nici un reprezentant al bisericii creștine nu a condamnat-o așa de explicit cum a făcut-o Platon

Strașnic instrument, democrația… totuși, nu pot să nu mă întreb… care este soluția ?

2 comments »

Firma Tehnoplus este producător de echipamente medicale pentru spitale. Este o firmă care a crescut foarte mult în ultima vreme, iar managementul firmei pierduse din mână problema costurilor şi a organizării financiare interne.

Aveau nevoie de un sistem de bugetare, defalcat pe departamente care să le permită planificarea costurilor, urmărirea (şi eventual reducerea) lor şi calcularea abaterilor. Evident, totul în cadrul unor ţinte de profit fixate de management.

În calitate de consultant, am început stabilind o relaţie între ţintele de profit şi performanţă stabilite de management şi cheltuielile necesare pentru realizarea acestor ţinte.

Ulterior, am analizat cheltuielile din contabilitate, le-am transformat în costuri economice (operaţie în cadrul cărora am preluat anumite costuri, am eliminat unele, am adăugat altele). Apoi aceste costuri au fost împărţite (logic) în fixe şi variabile; apoi au fost aşezate în ordinea inversă a ponderii (cele mai mari primele). În continuare, fiecare poziţie de cost a fost repartizată (după anumite chei de repartizare, unele estimate, altele calculate) pe fiecare departament.

Cunoscând relaţia dintre costuri şi ţintele de performanţă economică stabilite de management, am putut evalua necesarul de cost pentru fiecare departament, şi am putut stabili (matematic, evident) limitări maxime (de genul „nu depăşiţi aceste valori”) şi nevoi minime (ştiind care este relaţia dintre cost şi profitul ţintă).

Având costurile defalcate pe poziţii şi pe departamente, am putut indica ce costuri trebuie să fie scăzute (şi apoi stabilit, din punct de vedere tehnic, dacă se pot scădea acele costuri fără a influenţa calitatea produselor şi serviciilor oferite). Astfel, am reuşit să nu cădem în capcana de a încerca să influenţă costurile cel mai simplu de influenţat, dar fără a avea vreun efect în economia firmei.

Invers, în cazul în care este necesară creşterea vreunui cost, se poate calcula şi estima exact impactul pe care această creştere o va avea asupra ţintelor de profit şi se poate resorbi un eventual impact negativ din altă parte.

Aşadar, în acest moment, managementul firmei Tehnoplus are la dispoziţie un sistem flexibil şi uşor de folosit prin care poate ţine evidenţa costurilor pe poziţie de cost, pe departament, pe tip de cost (fix / variabil) şi poate calcula impactul scăderii sau creşterii unui cost asupra ţintelor de performanţă stabilite de management.

no comments »